ELEKTRA
Euripide
Născut la Salamina în anul 480 î. Hr., Euripide, supranumit de Aristotel „poetul cel mai
Date autor
tragic” provenea dintr-o familie modestă, dar s-a bucurat de o educație aleasă.
Dacă de pe urma încercărilor sale gimnastice s-a ales doar cu disprețul față de atleți, talentul
la pictură (împins aproape de treptele măiestriei) l-a înzestrat cu o vedere picturală, cu o înclinare
subtilă către amănunte, care s-a manifestat ulterior în descrierile de personaje și de natură. La
creionarea personalității acestuia a contribuit și filosofia, conturându-i gândirea critică.
Ca dramaturg, acesta a debutat la treizeci de ani, scriind în total 92 de piese, dintre care s-
Opere
au păstrat doar optsprezece și o dramă satirică: Alkestis ALCESTIS, Medeia, Bakchantele,
Cyclopul, Iphigenia IFIGENIA la Aulis, Hekabe HECUBA, Electra, Iphigenia IFIGENIA în
Taurida, Hippolytos HIPOLIT, Herakles, Fenicienele, Rugătoarele, Ion, Rhesos RESOS,
Troienele, Andromacha, Helena, Orestes ORESTE, Heraklizii HERACLIZII.
În ultimii ani ai vieții sale, dezamăgit de insuccese și atacat de autorii de comedii, a părăsit
Atena cu prilejul invitației regelui Macedoniei, la curtea căruia și moare în anul 406 î. Hr.
Aristotel mărturisea că originile tragediei se regăsesc în imnurile și dansurile cetelor de
Despre
satiri, alcătuite în cinstea zeului Dionysos, venerat de țărani ca divinitate ocrotitoare a viilor,
tragedie livezilor și ogoarelor. Drumul teatrului a fost deschis atunci când s-au organizat cele dintâi
concursuri tragice, în anul 535 î. Hr., la Atena.
Piesele lui Eschil, apoi cele ale lui Sofocle şi ale lui Euripide, întemeietori ai dramaturgiei
grecești, au impulsionat dezvoltarea tragediei şi afirmarea acesteia ca specie literară.
În general, tragediile grecești prezintă un caracter înalt al virtuții morale. Personajul, deși
nu este ticălos, prezintă un defect realist, dar fatal. Accentul unei tragedii se referă la atributele
psihologice și etice ale protagonistului. Pe măsură ce acțiunea progresează, eșecurile personajului
îl propulsează spre decăderea sa. Acest rezultat aspru a fost destinat să stârnească milă și frică în
audiență (catharsis, ideea că experiențele emoțiilor puternice într-un mediu sigur au indus o formă
sănătoasă de curățare emoțională care a refăcut spiritul). Cele mai multe tragedii grecești au inclus
un cor, un grup de interpreți mascați, care au comentat acțiunea și au ajutat publicul să recunoască
semnificația.
Într-o vreme în care se iscau controverse în legătură cu conceptul de „citadin” și „rustic”,
Inovatii
Euripide creează personajul țăranului din tragedia „Elektra”, suind astfel omul din popor pe
aceeași treaptă cu eroii tragici. În epoca elenistică a fost considerat, alături de Sofocle, cel mai
mare animator spiritual al Greciei.
Deși a fost acuzat de misoginism, în teatrul lui Euripide este destinat un spațiu larg
personajelor feminine, acesta urmărind psihologia feminină în variate nuanțe și ipostaze.
De asemenea, acesta a restrâns rolul corului și a adus, alături de elementele tragice, și
elemente comice, prevestind astfel drama. A introdus în compoziția tragediei intriga, peripeția,
recunoașterea și prologul.
, Îndrăzneț în idei și atitudini, în concepția dramatică şi în inovațiile aduse tragediei, Euripide
se îndepărtează de grandiosul eroism uman de la Eschile şi de elevatul idealism moral al lui
Sofocle, apropiindu-se mai mult de gândirea scepticilor și sofiștilor vremii sale.
Opera
Reprezentarea tragediei „Electra” a lui Euripide a fost descrisă în jurul anului 413 î.Hr.
Opera începe cu o scurtă prezentare a cadrului în care se va petrece acțiunea: „o priveliște
Rezumat
muntoasă din Argolida, aproape de izvorul râului Ismenos”.
Scena debutează cu încercarea plugarului de a explica cum a ajuns Elektra, fiica marelui
Agamemnon, soția sa.
După cucerirea Troiei (uciderea regelui Priamos al Troiei și cucerirea cetății Dardanos),
Agamemnon s-a întors victorios în regatul Argosului însoțit de numeroase prăzi luate de la
phrygieni (locuitori ai Frigiei, țară din Asia Mică). Ajuns la palat, acesta este omorât de către soția
sa și Aigisthos EGIST. Astfel, bărbatul devine noul soț al Klytaimnestrei CLITEMNESTREI și
rege al Argosului.
Temându-se de posibilitatea ca cei doi copii ai lui Agamemnon să-l poată detrona, noul
rege al Argosului îl izgonește pe Orestes ORESTE și promite aur celui ce-l va omorî.
Rămasă în palat, Elektra era pețită de „fruntași din toate părțile Helladei” însă Aigisthos
EGIST era neliniștit de ideea că fata ar fi putut da naștere unui războinic ce l-ar fi putut răzbuna
pe tatăl său, și o căsătorește pe fată cu un plugar.
Umil și smerit, plugarul mărturisește că nu o putea atinge pe Elektra deoarece nu voia să
insulte „fiica unui neam atât de mare”, „eu nu-s prin naștere vrednic de ea”. Mai mult, își dorea ca
Orestes ORESTE să se întoarcă și să o salveze pe sora lui din această căsătorie nefericită. Fiindu-
i recunoscătoare pentru modul în care se comportă cu ea, Elektra încearcă să-l ajute pe acesta la
treburi.
Urmează intrarea în scenă a lui Orestes și a prietenului său, Pylades PILADE. Băiatul se
întoarse în Argos din dorința de a se răzbuna pe cei ce i-au ucis tatăl, și de a-și găsi sora, acum
căsătorită, departe de palat.
Zărind o femeie ducând pe capul ras un ulcior cu apă, cei doi o confundă pe Elektra cu o
sclavă, și se ascund după zidul casei. Fata înainta în cadența unui cântec de jale în care își plângea
tatăl mort și fratele dispărut, și ruga zeii să întoarcă privirea către ea (2s, 2antis).
Intră în scenă și corul tinerelor țărănci argiene, care o înștiințau pe Elektra că un bărbat
din Mykene le-a anunțat că în trei zile va avea loc o jertfă în Argos iar toate fecioarele vor trebui
să meargă la templul Herei. Elektra refuză orice încercare a femeilor de a o convinge să meargă,
aceasta jelindu-și soarta.
În momentul în care Orestes și Pylades ies din ascunzătoare, Elektra tresare, crezând că
aceștia au fost trimiși de către rege ca să o omoare. Fata este liniștită apoi, cei doi comportându-se
ca niște străini și spunând că au venit cu vești de la fratele său. Elektra îi roagă să îi povestească
Euripide
Născut la Salamina în anul 480 î. Hr., Euripide, supranumit de Aristotel „poetul cel mai
Date autor
tragic” provenea dintr-o familie modestă, dar s-a bucurat de o educație aleasă.
Dacă de pe urma încercărilor sale gimnastice s-a ales doar cu disprețul față de atleți, talentul
la pictură (împins aproape de treptele măiestriei) l-a înzestrat cu o vedere picturală, cu o înclinare
subtilă către amănunte, care s-a manifestat ulterior în descrierile de personaje și de natură. La
creionarea personalității acestuia a contribuit și filosofia, conturându-i gândirea critică.
Ca dramaturg, acesta a debutat la treizeci de ani, scriind în total 92 de piese, dintre care s-
Opere
au păstrat doar optsprezece și o dramă satirică: Alkestis ALCESTIS, Medeia, Bakchantele,
Cyclopul, Iphigenia IFIGENIA la Aulis, Hekabe HECUBA, Electra, Iphigenia IFIGENIA în
Taurida, Hippolytos HIPOLIT, Herakles, Fenicienele, Rugătoarele, Ion, Rhesos RESOS,
Troienele, Andromacha, Helena, Orestes ORESTE, Heraklizii HERACLIZII.
În ultimii ani ai vieții sale, dezamăgit de insuccese și atacat de autorii de comedii, a părăsit
Atena cu prilejul invitației regelui Macedoniei, la curtea căruia și moare în anul 406 î. Hr.
Aristotel mărturisea că originile tragediei se regăsesc în imnurile și dansurile cetelor de
Despre
satiri, alcătuite în cinstea zeului Dionysos, venerat de țărani ca divinitate ocrotitoare a viilor,
tragedie livezilor și ogoarelor. Drumul teatrului a fost deschis atunci când s-au organizat cele dintâi
concursuri tragice, în anul 535 î. Hr., la Atena.
Piesele lui Eschil, apoi cele ale lui Sofocle şi ale lui Euripide, întemeietori ai dramaturgiei
grecești, au impulsionat dezvoltarea tragediei şi afirmarea acesteia ca specie literară.
În general, tragediile grecești prezintă un caracter înalt al virtuții morale. Personajul, deși
nu este ticălos, prezintă un defect realist, dar fatal. Accentul unei tragedii se referă la atributele
psihologice și etice ale protagonistului. Pe măsură ce acțiunea progresează, eșecurile personajului
îl propulsează spre decăderea sa. Acest rezultat aspru a fost destinat să stârnească milă și frică în
audiență (catharsis, ideea că experiențele emoțiilor puternice într-un mediu sigur au indus o formă
sănătoasă de curățare emoțională care a refăcut spiritul). Cele mai multe tragedii grecești au inclus
un cor, un grup de interpreți mascați, care au comentat acțiunea și au ajutat publicul să recunoască
semnificația.
Într-o vreme în care se iscau controverse în legătură cu conceptul de „citadin” și „rustic”,
Inovatii
Euripide creează personajul țăranului din tragedia „Elektra”, suind astfel omul din popor pe
aceeași treaptă cu eroii tragici. În epoca elenistică a fost considerat, alături de Sofocle, cel mai
mare animator spiritual al Greciei.
Deși a fost acuzat de misoginism, în teatrul lui Euripide este destinat un spațiu larg
personajelor feminine, acesta urmărind psihologia feminină în variate nuanțe și ipostaze.
De asemenea, acesta a restrâns rolul corului și a adus, alături de elementele tragice, și
elemente comice, prevestind astfel drama. A introdus în compoziția tragediei intriga, peripeția,
recunoașterea și prologul.
, Îndrăzneț în idei și atitudini, în concepția dramatică şi în inovațiile aduse tragediei, Euripide
se îndepărtează de grandiosul eroism uman de la Eschile şi de elevatul idealism moral al lui
Sofocle, apropiindu-se mai mult de gândirea scepticilor și sofiștilor vremii sale.
Opera
Reprezentarea tragediei „Electra” a lui Euripide a fost descrisă în jurul anului 413 î.Hr.
Opera începe cu o scurtă prezentare a cadrului în care se va petrece acțiunea: „o priveliște
Rezumat
muntoasă din Argolida, aproape de izvorul râului Ismenos”.
Scena debutează cu încercarea plugarului de a explica cum a ajuns Elektra, fiica marelui
Agamemnon, soția sa.
După cucerirea Troiei (uciderea regelui Priamos al Troiei și cucerirea cetății Dardanos),
Agamemnon s-a întors victorios în regatul Argosului însoțit de numeroase prăzi luate de la
phrygieni (locuitori ai Frigiei, țară din Asia Mică). Ajuns la palat, acesta este omorât de către soția
sa și Aigisthos EGIST. Astfel, bărbatul devine noul soț al Klytaimnestrei CLITEMNESTREI și
rege al Argosului.
Temându-se de posibilitatea ca cei doi copii ai lui Agamemnon să-l poată detrona, noul
rege al Argosului îl izgonește pe Orestes ORESTE și promite aur celui ce-l va omorî.
Rămasă în palat, Elektra era pețită de „fruntași din toate părțile Helladei” însă Aigisthos
EGIST era neliniștit de ideea că fata ar fi putut da naștere unui războinic ce l-ar fi putut răzbuna
pe tatăl său, și o căsătorește pe fată cu un plugar.
Umil și smerit, plugarul mărturisește că nu o putea atinge pe Elektra deoarece nu voia să
insulte „fiica unui neam atât de mare”, „eu nu-s prin naștere vrednic de ea”. Mai mult, își dorea ca
Orestes ORESTE să se întoarcă și să o salveze pe sora lui din această căsătorie nefericită. Fiindu-
i recunoscătoare pentru modul în care se comportă cu ea, Elektra încearcă să-l ajute pe acesta la
treburi.
Urmează intrarea în scenă a lui Orestes și a prietenului său, Pylades PILADE. Băiatul se
întoarse în Argos din dorința de a se răzbuna pe cei ce i-au ucis tatăl, și de a-și găsi sora, acum
căsătorită, departe de palat.
Zărind o femeie ducând pe capul ras un ulcior cu apă, cei doi o confundă pe Elektra cu o
sclavă, și se ascund după zidul casei. Fata înainta în cadența unui cântec de jale în care își plângea
tatăl mort și fratele dispărut, și ruga zeii să întoarcă privirea către ea (2s, 2antis).
Intră în scenă și corul tinerelor țărănci argiene, care o înștiințau pe Elektra că un bărbat
din Mykene le-a anunțat că în trei zile va avea loc o jertfă în Argos iar toate fecioarele vor trebui
să meargă la templul Herei. Elektra refuză orice încercare a femeilor de a o convinge să meargă,
aceasta jelindu-și soarta.
În momentul în care Orestes și Pylades ies din ascunzătoare, Elektra tresare, crezând că
aceștia au fost trimiși de către rege ca să o omoare. Fata este liniștită apoi, cei doi comportându-se
ca niște străini și spunând că au venit cu vești de la fratele său. Elektra îi roagă să îi povestească
