DON JUAN. VIAȚA ȘI MOARTEA LUI DON MIGUEL DE MAÑARA
JOSEF TOMAN
PREZENTARE Născut la Praga pe data de 6 aprilie 1899, Josef Toman a fost scriitor, poet și dramaturg.
SCRIITOR
Absolvind cursurile Academiei de Studii Comerciale, întreprinde călătorii în Asia Mică și
se întoarce mai apoi în Cehoslovacia unde lucrează la Asociația Artiștilor Plastici și la Clubul
Scriitorilor Contemporani. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), este
angajat în Ministerul Educației și Informaților, fiind șef al Departamentului Teatrelor și
coordonând programul de promovare al artelor. În anul 1953 se retrage din motive medicale, se
dedică complet literaturii și moare la 27 ianuarie 1977.
Activitatea sa literară a început în anii 1920, publicând într-o serie de ziare și reviste. A
redactat romane actuale, care nu au avut succes, iar la sfârșitul anilor 1930 se orientează către
romanul istoric, colaborând câteodată cu soția sa. Publică piese teatrale antifasciste, volume de
poezii, proză epică cu caracter social și istoric, literatură pentru copii. Dintre operele sale, amintim
„Socrate”, „După noi, potopul!”, „Don Juan” și „Apa vie” (teatru radiofonic).
DATE Evocat pentru prima oară în creația lui Tirso de Molina, „Seducătorul din Sevilla” 1630,
mitul lui don Juan are la bază două elemente importante: motivul cuceritorului (care își are
rădăcinile în Antichitatea greco-romană, reapărând mai apoi în perioada Renașterii) și motivul
mortului ofensat (avându-și originea într-o legendă populară din Spania, XV-XVI). Dacă în teatrul
baroc al lui Tirso de Molina, don Juan este un tânăr frumos, libertin și un seducător înnăscut; încă
de la romantism încoace Don Juan întâlnește un personaj feminin de care se îndrăgostește și care-
i schimbă viața.
OPERA Romanul „Don Juan. Viața și moartea lui Don Miguel de Mañara” apare în anul 1944, la
Praga.
Josef Toman reușește să reconstituie într-o manieră personală figura legendarului cuceritor,
preluată de-a lungul timpului în zeci de opere literare. Scriitorul centrează romanul său, catalogat
de critica literară drept „poem în proză”, pe imaginea lui Miguel de Mañara, care tânjește să afle
ce este fericirea și dragostea iar atunci când își găsește aleasa pierde tot, găsind refugiu în iubirea
pentru oameni, și asemeni lui Faust, se mântuiește.
REZUNAT Romanul este alcătuit din 4 părți, fiecare cuprinzând evenimente importante din viața
protagonistului, urmând o oarecare continuitate. Acțiunea cărții este situată în perioada finală a
războiului de 30 de ani și a evenimentelor ce i-au urmat (triumful reacțiunii catolice în Spania,
contrareforma, intoleranța și persecuțiile religioase dezlănțuite de Sfânta inchiziție).
I În prima parte a romanului ne sunt prezentate locurile natale și familia protagonistului,
oscilația între cei 2 părinți, primele atacuri ale patimilor și pasiunilor.
, Opera începe cu o scurtă prezentare a măreției plaiurilor cerești, care se întind „dincolo de
cuprinderea gândului omenesc”. Străbunii considerau că tronul Domnului sălășluia deasupra
Spaniei, astfel luând naștere dispute aprinse între Toledo și Sevilla, fiecare considerându-se
îndreptățită a fi mai aproape de dragostea Domnului și de mână binecuvântată a dumnezeirii.
Între oamenii învățați ai Bisericii au avut loc îndelungate dispute, arhiepiscopii ajungând
în cele din urmă să se roage Atotputernicului pentru o minune care să pună capăt vrajbei dintre
cele două orașe. Auzindu-le rugăciunile (în timpul domniei împăratului Carol Quintul)
pământurile Andaluziei s-au cutremurat atât de puternic încât Sevilla a devenit o grămadă de ziduri
crăpate și case năruite. Însă conflictul dintre cele două orașe era departe de a se termina, nu peste
mult timp după năruirea Sevillei, Dumnezeu trimițând peste Toledo ciuma.
În ciuda vechilor legende, andaluzienii susțin cu îndârjire faptul că în afară de pământul
lor, nu există un altul mult mai îndrăgit de Dumnezeu. După o scurtă descriere a acestui pământ,
ne este oferită următoarea afirmație: „numai Andaluzia a putut să-l zămislească pe Miguel de
Mañara...”.
Ne aflăm în anul 1640. În satul moșiei Mañara, crainicul anunță întreruperea robiei timp
de 3 zile (de ziua sf. Catilina și în următoarele două), cu ocazia cinstirii celei de-a 14a aniversare
a unicului fiu al contelui Tomás, „stăpânul trupului și sufletului robilor”.
Provenind dintr-un neam de războinici, don Tomás este capul uneia dintre cele mai bogate
familii din Andaluzia. După ce se întoarce glorios din lupta din Italia, contele își șterge sabia de
sânge și decide a se retrage la curtea sa din Mañara, dedicându-se vieții liniștite de hidalgo rural.
Doña Géronima, soția contelui, ne este prezentată îngenunchind în fața crucii, plimbându-
și mărgelele printre degetele fine.
În ciuda faptului că aceasta îl iubea pe preotul don Victorio de Lareda, se căsătorise cu don
Tomás și îi dăruise 2 copii, Blanca și Miguel. Ajunsă în singurătatea moșiei și „temându-se de
orice contact cu lumea dinafară”, femeia își închină inima Domnului, astfel considerând că poate
fi mai aproape de Victorio.
Dorința doñei Géronima ca fiul său să devină preot ajunge la urechile marelui inchizitor.
Pentru multă vreme, contele se împotrivește acestei idei, însă teama de inchizitor era mai puternică
decât dorința părintească de a avea un fiu care să ducă mai departe gloria neamului său. Astfel,
încă de la vârsta de 7 ani, educația lui Miguel a fost încredințată călugărului Trifón care îi
povestește zi de zi despre pedeapsa cerească, grozăviile iadului și blestemul etern.
Don Tomás încerca din răsputeri să spulbere opera nefastă a lui Trifón, și îi alege lui Miguel
încă un dascăl, părintele Gregorio, care avea să-l învețe pe băiat limbi străine (greacă și latină).
Fiind un copil sensibil, Miguel oscila între cele două influențe, „dar inima lui duioasă
înclina mai mult de partea tatei și a lui Gregorio, unde găsea puțina dragoste de care se simțea atâta
JOSEF TOMAN
PREZENTARE Născut la Praga pe data de 6 aprilie 1899, Josef Toman a fost scriitor, poet și dramaturg.
SCRIITOR
Absolvind cursurile Academiei de Studii Comerciale, întreprinde călătorii în Asia Mică și
se întoarce mai apoi în Cehoslovacia unde lucrează la Asociația Artiștilor Plastici și la Clubul
Scriitorilor Contemporani. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), este
angajat în Ministerul Educației și Informaților, fiind șef al Departamentului Teatrelor și
coordonând programul de promovare al artelor. În anul 1953 se retrage din motive medicale, se
dedică complet literaturii și moare la 27 ianuarie 1977.
Activitatea sa literară a început în anii 1920, publicând într-o serie de ziare și reviste. A
redactat romane actuale, care nu au avut succes, iar la sfârșitul anilor 1930 se orientează către
romanul istoric, colaborând câteodată cu soția sa. Publică piese teatrale antifasciste, volume de
poezii, proză epică cu caracter social și istoric, literatură pentru copii. Dintre operele sale, amintim
„Socrate”, „După noi, potopul!”, „Don Juan” și „Apa vie” (teatru radiofonic).
DATE Evocat pentru prima oară în creația lui Tirso de Molina, „Seducătorul din Sevilla” 1630,
mitul lui don Juan are la bază două elemente importante: motivul cuceritorului (care își are
rădăcinile în Antichitatea greco-romană, reapărând mai apoi în perioada Renașterii) și motivul
mortului ofensat (avându-și originea într-o legendă populară din Spania, XV-XVI). Dacă în teatrul
baroc al lui Tirso de Molina, don Juan este un tânăr frumos, libertin și un seducător înnăscut; încă
de la romantism încoace Don Juan întâlnește un personaj feminin de care se îndrăgostește și care-
i schimbă viața.
OPERA Romanul „Don Juan. Viața și moartea lui Don Miguel de Mañara” apare în anul 1944, la
Praga.
Josef Toman reușește să reconstituie într-o manieră personală figura legendarului cuceritor,
preluată de-a lungul timpului în zeci de opere literare. Scriitorul centrează romanul său, catalogat
de critica literară drept „poem în proză”, pe imaginea lui Miguel de Mañara, care tânjește să afle
ce este fericirea și dragostea iar atunci când își găsește aleasa pierde tot, găsind refugiu în iubirea
pentru oameni, și asemeni lui Faust, se mântuiește.
REZUNAT Romanul este alcătuit din 4 părți, fiecare cuprinzând evenimente importante din viața
protagonistului, urmând o oarecare continuitate. Acțiunea cărții este situată în perioada finală a
războiului de 30 de ani și a evenimentelor ce i-au urmat (triumful reacțiunii catolice în Spania,
contrareforma, intoleranța și persecuțiile religioase dezlănțuite de Sfânta inchiziție).
I În prima parte a romanului ne sunt prezentate locurile natale și familia protagonistului,
oscilația între cei 2 părinți, primele atacuri ale patimilor și pasiunilor.
, Opera începe cu o scurtă prezentare a măreției plaiurilor cerești, care se întind „dincolo de
cuprinderea gândului omenesc”. Străbunii considerau că tronul Domnului sălășluia deasupra
Spaniei, astfel luând naștere dispute aprinse între Toledo și Sevilla, fiecare considerându-se
îndreptățită a fi mai aproape de dragostea Domnului și de mână binecuvântată a dumnezeirii.
Între oamenii învățați ai Bisericii au avut loc îndelungate dispute, arhiepiscopii ajungând
în cele din urmă să se roage Atotputernicului pentru o minune care să pună capăt vrajbei dintre
cele două orașe. Auzindu-le rugăciunile (în timpul domniei împăratului Carol Quintul)
pământurile Andaluziei s-au cutremurat atât de puternic încât Sevilla a devenit o grămadă de ziduri
crăpate și case năruite. Însă conflictul dintre cele două orașe era departe de a se termina, nu peste
mult timp după năruirea Sevillei, Dumnezeu trimițând peste Toledo ciuma.
În ciuda vechilor legende, andaluzienii susțin cu îndârjire faptul că în afară de pământul
lor, nu există un altul mult mai îndrăgit de Dumnezeu. După o scurtă descriere a acestui pământ,
ne este oferită următoarea afirmație: „numai Andaluzia a putut să-l zămislească pe Miguel de
Mañara...”.
Ne aflăm în anul 1640. În satul moșiei Mañara, crainicul anunță întreruperea robiei timp
de 3 zile (de ziua sf. Catilina și în următoarele două), cu ocazia cinstirii celei de-a 14a aniversare
a unicului fiu al contelui Tomás, „stăpânul trupului și sufletului robilor”.
Provenind dintr-un neam de războinici, don Tomás este capul uneia dintre cele mai bogate
familii din Andaluzia. După ce se întoarce glorios din lupta din Italia, contele își șterge sabia de
sânge și decide a se retrage la curtea sa din Mañara, dedicându-se vieții liniștite de hidalgo rural.
Doña Géronima, soția contelui, ne este prezentată îngenunchind în fața crucii, plimbându-
și mărgelele printre degetele fine.
În ciuda faptului că aceasta îl iubea pe preotul don Victorio de Lareda, se căsătorise cu don
Tomás și îi dăruise 2 copii, Blanca și Miguel. Ajunsă în singurătatea moșiei și „temându-se de
orice contact cu lumea dinafară”, femeia își închină inima Domnului, astfel considerând că poate
fi mai aproape de Victorio.
Dorința doñei Géronima ca fiul său să devină preot ajunge la urechile marelui inchizitor.
Pentru multă vreme, contele se împotrivește acestei idei, însă teama de inchizitor era mai puternică
decât dorința părintească de a avea un fiu care să ducă mai departe gloria neamului său. Astfel,
încă de la vârsta de 7 ani, educația lui Miguel a fost încredințată călugărului Trifón care îi
povestește zi de zi despre pedeapsa cerească, grozăviile iadului și blestemul etern.
Don Tomás încerca din răsputeri să spulbere opera nefastă a lui Trifón, și îi alege lui Miguel
încă un dascăl, părintele Gregorio, care avea să-l învețe pe băiat limbi străine (greacă și latină).
Fiind un copil sensibil, Miguel oscila între cele două influențe, „dar inima lui duioasă
înclina mai mult de partea tatei și a lui Gregorio, unde găsea puțina dragoste de care se simțea atâta
