SIMBOLISM
SIMBOLISMUL a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-
lea, care se opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia
valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și
descifrată cu ajutorul simbolurilor.
Dintre trăsături amintim: tonul intim, confesiv; cultivarea versului liber;
corespondența dintre senzații; accentul cade pe stările sufletești vagi, neclare sau
nedefinite; cultivarea senzațiilor; etc.
EXPRESIONISM
EXPRESIONISMUL a fost un curent artistic modernist, apărut în Germania la
începutul secolului al XX-lea. Acesta este caracterizat de prezentarea lumii din perspectivă
strict subiectivă, distorsionată intenționat. Artiștii de origine expresionistă caută să indice
înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experiență emoțională comparată cu
înțelegerea „obișnuită” sau rațională a lumii materiale. Literatura expresionistă sondează
subconștientul și se remarcă prin patos și interes pentru latură obscură și tainică a lumii.
TRADIȚIONALISM
TRADIȚIONALISMUL este o orientare ideologică și literară, manifestată în primii
ani ai secolului XX și în perioada interbelică, cristalizată în jurul revistei GÂNDIREA.
Tradiționalismul românesc cuprinde trei curente înrudite prin apropierea de tradiția rurală
și diferite prin modul în care se realizează această apropiere: sămănătorismul,
poporanismul și gândirismul.
Dintre trăsături amintim: tema întoarcerii în trecut, accentul pus pe efemeritatea
ființei umane și ciclicitatea vieții, reconcilierea cu universul natural, spaima de civilizația
citadină, cultivarea aspectelor tradiționale etc.
, MODERNISM
MODERNISMUL este o tendință de înnoire în artă și literatura secolului XX,
caracterizată prin negarea tradiției și impunerea unor noi principii de creație.
Din trăsăturile poeziei moderne amintim: ermetismul, ambiguitatea exprimării,
fragmentarismul, înnoirile prozodice, tehnica ingambamentului, îmbinarea în imagini a
concretului cu abstractul , noutatea metaforei etc.
GEORGE BACOVIA
simbolism, expresionism, poezie tranzitivă
Plumb (1916); Cu voi (1930); Stanțe burgheze (1946); Scântei galbene (1926)
Format la școala simbolismului literar francez, GEORGE BACOVIA este
considerat a fi unul dintre cei mai cunoscuți poeți simboliști români și cei mai importanți
poeți din poezia română modernă.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste.
Astfel, la Bacovia vorbim despre motivul solitudinii apăsătoare, preluat din romantism
(motiv asociat cu sentimentul inadaptării, imposibilitatea comunicării și dorința de
evadare; element de recurență în volumul de debut, PLUIMB), importanța cromaticii
(adusă în discuție de volumul SCÂNTEI GALBENE; violetul indică starea de monotonie,
doliul cosmic; verdele crud, rozul și albastru sugerează nevroza; galbenul marchează
depresia; culorile intense, strălucitoare relevă stări crepusculare; negrul suscită limita
depresivă), un cadru natural trist și dezolant.
În lirica bacoviană, anotimpurile sunt resimțite astfel: toamna pustiește sufletul și
amorțește simțurile (NERVI DE TOAMNĂ), iarna este infernală și aduce după sine
pierderea oricărei speranțe (DIN VREMURI), primăvara reprezintă un anotimp al
nevrozelor (NERVI DE PRIMĂVARĂ), căldura verii creează o atmosferă în care cadavrele
se descompun (CUPTOR).
De remarcat este faptul că iubirea apare în opera lui Bacovia într-un mod total diferit
față de lirica romantică: femeia constituie un refugiu, casa ei reprezentând un loc unde
asprimile bolii și ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atenție elementară
SIMBOLISMUL a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-
lea, care se opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia
valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și
descifrată cu ajutorul simbolurilor.
Dintre trăsături amintim: tonul intim, confesiv; cultivarea versului liber;
corespondența dintre senzații; accentul cade pe stările sufletești vagi, neclare sau
nedefinite; cultivarea senzațiilor; etc.
EXPRESIONISM
EXPRESIONISMUL a fost un curent artistic modernist, apărut în Germania la
începutul secolului al XX-lea. Acesta este caracterizat de prezentarea lumii din perspectivă
strict subiectivă, distorsionată intenționat. Artiștii de origine expresionistă caută să indice
înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experiență emoțională comparată cu
înțelegerea „obișnuită” sau rațională a lumii materiale. Literatura expresionistă sondează
subconștientul și se remarcă prin patos și interes pentru latură obscură și tainică a lumii.
TRADIȚIONALISM
TRADIȚIONALISMUL este o orientare ideologică și literară, manifestată în primii
ani ai secolului XX și în perioada interbelică, cristalizată în jurul revistei GÂNDIREA.
Tradiționalismul românesc cuprinde trei curente înrudite prin apropierea de tradiția rurală
și diferite prin modul în care se realizează această apropiere: sămănătorismul,
poporanismul și gândirismul.
Dintre trăsături amintim: tema întoarcerii în trecut, accentul pus pe efemeritatea
ființei umane și ciclicitatea vieții, reconcilierea cu universul natural, spaima de civilizația
citadină, cultivarea aspectelor tradiționale etc.
, MODERNISM
MODERNISMUL este o tendință de înnoire în artă și literatura secolului XX,
caracterizată prin negarea tradiției și impunerea unor noi principii de creație.
Din trăsăturile poeziei moderne amintim: ermetismul, ambiguitatea exprimării,
fragmentarismul, înnoirile prozodice, tehnica ingambamentului, îmbinarea în imagini a
concretului cu abstractul , noutatea metaforei etc.
GEORGE BACOVIA
simbolism, expresionism, poezie tranzitivă
Plumb (1916); Cu voi (1930); Stanțe burgheze (1946); Scântei galbene (1926)
Format la școala simbolismului literar francez, GEORGE BACOVIA este
considerat a fi unul dintre cei mai cunoscuți poeți simboliști români și cei mai importanți
poeți din poezia română modernă.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste.
Astfel, la Bacovia vorbim despre motivul solitudinii apăsătoare, preluat din romantism
(motiv asociat cu sentimentul inadaptării, imposibilitatea comunicării și dorința de
evadare; element de recurență în volumul de debut, PLUIMB), importanța cromaticii
(adusă în discuție de volumul SCÂNTEI GALBENE; violetul indică starea de monotonie,
doliul cosmic; verdele crud, rozul și albastru sugerează nevroza; galbenul marchează
depresia; culorile intense, strălucitoare relevă stări crepusculare; negrul suscită limita
depresivă), un cadru natural trist și dezolant.
În lirica bacoviană, anotimpurile sunt resimțite astfel: toamna pustiește sufletul și
amorțește simțurile (NERVI DE TOAMNĂ), iarna este infernală și aduce după sine
pierderea oricărei speranțe (DIN VREMURI), primăvara reprezintă un anotimp al
nevrozelor (NERVI DE PRIMĂVARĂ), căldura verii creează o atmosferă în care cadavrele
se descompun (CUPTOR).
De remarcat este faptul că iubirea apare în opera lui Bacovia într-un mod total diferit
față de lirica romantică: femeia constituie un refugiu, casa ei reprezentând un loc unde
asprimile bolii și ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atenție elementară
